Pecete tristă – prietenie!
Credeam că te purtam in mine,
asemeni sufletului,
Credeam că ești o flacără aprinsă
ce pâlpâie puternic, neîncetat
In mine,,,
Stăteai aici pentru că asta iți doreai
Dar te-ai stins…
Am incercat atunci sa suflu,
aproape nu mai respiram darunindu-ți
ție intreaga mea suflare…
Dar m-ai rapus.
Si am murit.
Cenușa doar a rămas,
Nu am mai inviat ca pasărea Phoenix căci
Învierea mi-o puteai aduce doar tu;
Dar nu ai vrut…
Si așa te-ai transformat din propriul meu suflet in propriul meu străin…
